EVALUARE NAŢIONALĂ 2014
48,8% dintre elevii prezenţi la simularea
examenului de EVALUARE NAŢIONALĂ au obţinut medii peste cinc. Ministerul
Educaţiei a dispus implementarea mai multor măsuri pentru remedierea
situaţiei.
EVALUARE NAŢIONALĂ 2014
Ministerul Educaţiei Naţionale a centralizat
rezultatele examenelor din cadrul simulării naţionale la clasa a VIII-a.
Din totalul celor 187.886 de elevi înscrişi, 177.946 (94,7%) au
participat la toate probele. Dintre aceştia, 86.893 (48,8%) AU OBŢINUT
MEDII PESTE 5.
EVALUARE NAŢIONALĂ 2014
Scopul simulării a fost aducerea în atenţia
elevilor şi a profesorilor lor a situaţiei reale privind pregătirea
înainte de evaluarea naţională din vară.
LA LIMBA ROMÂNĂ, PREZENŢA A FOST DE 95,4%, IAR 119.963 (66,95%) DE
ELEVI AU OBŢINUT NOTE PESTE 5, ÎN TIMP CE LA MATEMATICĂ, PREZENŢA A FOST
DE 95,2%, IAR 54.465 (30,4%) AU OBŢINUT NOTE PESTE 5. La limba maternă,
prezenţa a fost de 94,5%, iar 7.912 (76%) au obţinut note peste 5. DIN
DATELE PREZENTATE REZULTĂ CĂ PESTE UMĂTATE DINTRE CEI PREZENŢI LA
SIMULĂRI AU OBŢINUT NOTE PESTE 5 LA DISCIPLINA LIMBA ROMÂNĂ, FAPT CARE
NU S-A ÎNREGISTRAT ŞI LA DISCIPLINA MATEMATICĂ, UNDE PROCENTUL DE 30,4%
INDICĂ UN NIVEL SCĂZUT DE PREGĂTIRE A ELEVILOR, în condiţiile în care
subiectele au fost concepute pentru un nivel mediu, tipic oricărei
evaluare de masă.
EVALUARE NAŢIONALĂ 2014
Pe judeţe, cele mai mari procente de note peste 5
s-au înregistrat în municipiul Bucureşti 64,21% , judeţul Brăila -
60,42% şi judeţul Cluj 59,18%. Prezenţa elevilor la examene a fost aici
de peste 95%. Cele mai slabe rezultate s-au înregistrat în Călăraşi -
34,18%, Caraş-Severin- 36,28% şi Dolj -37,95%. Şi aici, prezenţa a fost de aproximativ 90%. Cea mai ridicată participare a elevilor la
simularea naţională pentru clasa a VIII-a s-a înregistrat în judeţul
Neamţ - 98,18%, iar cea mai scăzută în judeţul Dolj - 89,04%. În ceea ce
priveşte situaţia pe discipline, cel mai ridicat procent la Limba
română îi revine Bucureştiului, cu 81,23%, iar cel mai mic procent s-a
înregistrat în judeţul Harghita - 38,72%.
EVALUARE NAŢIONALĂ 2014
La Matematică, primul loc este ocupat tot de
Bucureşti, cu 46,38%, iar cel mai scăzut procent îl are judeţul
Caraş-Severin 19,33%. La Limba maternă, cel mai mare procent s-a
înregistrat în Bistriţa-Năsăud, unde prezenţa elevilor la simulare a
fost de 100%, iar cel mai scăzut, în Caraş-Severin - 21,74%, unde, de
asemenea, prezenţa a fost de 100%. Precizăm că prezenţa integrală a
elevilor la simularea pentru evaluarea naţională s-a înregistat numai în
cele două judeţe amintite şi numai la disciplina Limba maternă. În
acelaşi timp, la toate examenele, nu a existat o prezenţă mai mică de
89% în niciunul dintre judeţe. Găsiţi mai multe detalii în documentul
anexat.
EVALUARE NAŢIONALĂ 2014
Inspectoratele şcolare vor prezenta situaţia
reală tuturor directorilor de şcoli şi vor aduce la cunoştinţa acestora
măsurile dispuse de MEN şi, după caz, a celor adoptate la nivel local.
De asemenea, inspectoratele vor monitoriza implementarea acestora.
La nivelul şcolii, va fi analizată situaţia şi se vor lua măsurile
impuse de MEN, dar şi alte măsuri suplimentare pentru pregătirea
elevilor, acolo unde şcoala consideră necesar.
Părinţii vor fi informaţi asupra situaţiei elevilor, în cadrul
şedinţelor cu părinţii. Tot atunci, li se vor prezenta soluţiile pe care
şcoala le are în vedere pentru fiecare elev în parte.
Lucrările fiecărui elev vor fi analizate la nivelul clasei, pentru a se
identifica punctele slabe şi, în consecinţă, pentru a putea corecta
neajunsurile înregistrate.
EVALUARE NAŢIONALĂ 2014
Se vor efectua ore de pregătire pentru examinarea naţională din vară.